Slanic Moldova este amplasata la o altitudine de 550 m pe versantul estic al Carpatilor Rasariteni, la 84 km de Municipiul Bacau. Aici se gaseste o clima de tranzitie, intre climatul dealurilor si cel subalpin, cu veri racoroase si ierni blande, cu o temperatura medie anuala de 7,4 grade Celsius. Aerul este bogat in ioni negativi si aerosoli rasinosi.
Statiunea Slanic Moldova este renumita pentru izvoarele sale de ape carbonate, usor sulfuroase, ce sunt indicate in tratarea unor boli digestive, boli hepatobiliare sau renale.